“Cules” dintr-un rau de catre oameni binevoitori care l-au crescut ca pe propriul lor copil, bebelusul Shivudu ajunge la maturitate sa poata dezvolta o putere precum cea a lui Hercule si agilitate ca a lui Tarzan, fiind hotarat sa ajunga intr-o zi la regatul de deasupra unui munte strabatut de-o cascada masiva aproape imposibil de cucerit. Cand reuseste in sfarsit sa urce pe acel munte, el se intalneste si este cucerit pe loc de neinfricata razboinica Avanthika, descoperind in acelasi timp ca destinul sau este unul mult mai maret decat s-ar fi gandit vreodata si trebuie sa o salveze pe printesa Devasena care a fost tinuta prizoniera vreme de 25 de ani – adica atat cat are si el.
Mie unul mi-a placut filmul fiecare cu cel doare acum……
Foarte bun..recomand cu incredere !! abia astept sa apara a doua parte am inteles k va aparea undeva in 2016.
merge, in loc de altceva….ceva de genul filmelor chinezesti cu zburatori doar ca asta are o actiune istorica interesanta.
Merita vazut concluzia la care am ajuns e urmatoarea :astept sa vad continuarea partea a 2-a
Nu mi-a placut,poate daca nu cantau si dansau(specific filmelor indiene) ar fi fost mai interesant. 🙂
Vai tu, daca nu iti place nu te uita
“Ba esti nebun?”…… frumos filmul dar cat astept acum pana vad continuarea?:))
fara cantece si dansuri filmul este de nota 10
Foarte bun nota 10!!
Salut administrare, ai idee ceva când apare aici filmul Burnt? Mulțumesc !!!!
Avand in vedere ca este ce a mai scumpa ecranizare indiana facuta pana la acest moment, eu zic ca e placut. E 3 dim cand il urmaresc si va recomand filmul cu caldura. Vizionare placuta!
Filmul este prea belea,pt cine cunoaste ce este acela un film bine facut,de acest gen.
Parerea mea este ca merita 10,numai daca ma rezum la scenele alea de razboi si merita 10, iar povestea clar este una fantastica, dar asa sunt filmele fantastice, au si fictiune, ca de aceea sunt fantastice, mie mi-a placut maxim.
Admine nota 20, super film ai postat.
Apropo poate reusesti sa pui si Domnul X,SciFi, este tot un film indian,si pun pariu ca o sa fie apreciat, pt ca este frumos si acesta 🙂
Caterinca nota3
cantece si politica plictisitoare la greu si cand asteptam cu sufletul la gura sa inceapa actiunea sa terminat filmul VARZA
Un film bun,multumesc pentru postare
filmul de nota 10 fara dans si cantece.ms admin ,l-am urmarit cu placere.
pe cand partea a 2 a?
CEL MAI BUN FILM INDIAN REALIZAT IN ULTIMII ANI MULTUMIM PT POSTARE .
O porcarie mai mare nu am vazut,nu am razistat mai mult de 5 minute
Efecte 10
Poveste 10
Actori 10
Dansuri Cam deplasate
Cantece 10
Film extraordinar!
10
“unu” dute te rog si mai asculta un pic de manele poate iti revi……
ms up, filmul are o poveste frumoasa,il recomand.
buna cand se poate vedea aici pe site the last witch hunter se poate sa imi raspunzi admin ?
Nu se poate sa raspund, dar nu din rautate sau aroganta, ci pentru ca nu stiu. Nu depinde de mine ca sa dau termene limita sau sa aproximez.
oky ms
Un fel de kk mak,ceva gen desene animate si asta o spune o persoana careia ii plac filmele indiene.Pierdere totala de timp!!!!!!!!!!
da ce sa zic….pe scurt….Intr adevar se pare ca e cel mai scump film indian produs pina acum,un film cu o istorioara tipic hollibodiana,cu vesnicele melodii si dansuri care nu au cum sa lipseasca din tipar…..ma rog o dupa amiaza pe care nu pot spune ca am pierdut o. In schimb , am certitudinea si placerea in acelasi timp sa recunosc (nu sunt critic de film dar sunt un cinefil inrait) ca am vazut pe perioada vizionarii cele mai multe secvente copiate sau mai bine zis ajustate in limita posibilitatilor ,incepand cu indulgenta de la James Bond 007 si trecand usor prin Matrix, apoi bineinteles prin Mission Imposible. E drep….pina la scenele de lupta filmul e destul de usor de degerat ,dar dupa, deja devine interesant datorita efectelor speciale as spune destul de reusite;Aici fac o paranteza si cu putina ironie am remarcat ca aceleasi faze ,doar ca putin aranjate le am mai vazut si in 300…..si in Gladiatorul…..si in Troia……si bine inteles spre final o bucatica mica din Braveheart;;;;;ok mai e si o faza din Piedone in Egipt.;;;;aia mi a placut cel mai mult; Una peste alta un film reusit, bazat pe efecte reusite si pe °INSPIRATIA° scenaristului…nu am simtit sa fie o pierdere de timp,cu toate ca nu sunt un fan genului;;;;;E OK. Sa vedem partea a doua.Vizionare placuta si Merci Admin.!!!
Dacă e să vorbim de imitații, toate filmele specificate de tine au avut inspirație din alte filme mai vechi. Unii au copiat scene din filme considerate de ei ”cult” pentru a onora creația aceea, alții au făcut-o conștienți că acele porțiuni au avut un impact important asupra consumatorilor. Gen faza de început din Matrix, când Trinity e fugărită pe acoperiș, e copiată din Vertigo, Hitchcock, anii 50. Ideile originale cam lipsesc în ultimele decenii, deci avem parte doar de imitații îmbunătățite, adaptate cerințelor acestor generații. Ca exemplu, fiecare deceniu a avut variantele sale de Spiderman, Superman, James Bond, etc… E și logic să te inspiri când creezi. Oricum, de apreciat că ai observat toate acestea.
superb filmul nota 10++++++
Ok, daca ziceti voi, nu ma mai uit la film. Imi pun in schimb “Cartea junglei”, chiar daca l-am vazut de 6 ori…. 🙂
UN FILM EXTRAORDINAR !!! 10 !!!
un film exceptional!!!
Pe acest site era ok daca era obligatoriu sa scrii varsta si studiile inainte sa postezi un coment.
Sa nu mai lase comenturi aiurea toti manelistii astia care au in cap doar impuscaturi.Filmul este chiar OK. Nu este de nota 10 dar pentru cei carora le plac filmele de aventura este foarte frumos.
Foarte bun nota 10
panarama de film…..nota 3
FILM TARE EFECTE GEN TROYA ,ASTEPTAM PARTEA A DOAUA JMENULE UITATE LA WOW BIZZ CA BAGA MANELISTI TATA PENTRU TINE.-))
Film din categoria “indian” / 5.5/ imagine buna sunet bun.
Multumim admin!
Un film bun. In anii 90 am vazut multe filme indiene, mama unui prieten avea cam 300 de aftfel de casete video si era mai mult decat bucuroasa sa le imprumute si sa le comenteze. De la dansa am aflat prima data de Telugu si diferentele dintre casele de filme indiene.
Am vazut filmul din perspectiva aceasta si prima concluzie este ca au incercat un show – fel de Andre Rieu. Povestea este arhicunoscuta se fac referiri subtile la alte doua filme care l-au precedat. Au adus artileria grea, am remarcat-o pe Sivagami (regina mama- Ramya Krisknan una din stelele filmului indian) si pe Prabhas care este si el nepotul unui alt mare star indian Krishnam Raju. … lista este mare. S-au luptat sa il promoveze peste tot. Au stabilit chiar si un record Guinness Book pentru cel mai mare poster.
Personal mi s-a parut un pic prea lung pentru standardele mele dar efectele si povestea merita efortul.
De vazut.
Felicitări pentru cunoștiințele referitoare la filmele indiene…
Admin, am si eu o intrebare off-topic.Pe homepage, in dreapta jos, in lista aceea de filme apare si o imagine cu Warcraft ( joc DotA de vreo 7 ani ).Exista vreun film de genu`? Stiu ca era vorba acum multi ani sa se faca unul…Raspunde te rog daca stii.Ms.
Cica este programat sa apara unul cu Travis Fimmel in rolul principal (Ragnar din Vikings).
o mare panarama de film,cu efecte de tot….
Bun ! Nota 10
O mare prostie de film!!
Pentru cei care habar n-au ce înseamnă un film bun, să se abţină de la comentarii. Filmele indiene conţin prin tradiţie cinematografică dansuri şi cântece, acesta fiind unul dintre puţinele care sunt sărace în aşa ceva. În rest filmul poate ţine piept la orice altă producţie din orice altă ţară. A făcut Hollywood-ul de râs de data asta, clar… Felicitări celor care l-au produs din toate punctele de vedere. ADMIN eu personal, îţi mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce pui aici pe site, mulţumesc tuturor celor care fac posibilă vizionarea acestor filme, vă sunt recunoscătoare. Sunt convinsă că toţi cei ce intră pe site sunt de aceeaşi părere. Mai ales pentru aceste filme care la noi în ţară nici nu ajung.
Eu sunt unul din cei care habar nu au ce inseamna un film bun si am dreptul sa comentez filmul asa cum o faci si tu, mare intelegatoare de filme bune. Dar ce sa fac daca eu nu pot sa sufar manelele si filmele indiene ? Libertatea si variatia parerilor, draga…. 😛
Nu știu de ce te-ai atacat, că nu vorbeam cu nimeni în special. Dar dacă tot te simți… Da, e dreptul tău să-ți demonstrezi ignoranța și incapacitatea de a aprecia ceva original ( mă refer la filme tradiționale – cum ar veni la noi filmele istorice sau western-urile la americani ; tot așa indienii fac filme de dragoste, mai nou puțin fantastice, în fine… ) și frustarea ce o simți probabil în viața de zi cu zi, în loc să apreciezi ce se întâmplă în industria cinematografică și pe site-ul acesta. În loc de ”mulțumesc” 90% dintre voi, cei care intrați aici, comentați negativ, folosind un ton arogant și ofensator, de parcă sunteți toți critici de film. E vorba de educație și respect pentru cei care fac pentru voi ceva bun. Tu, ce faci pentru ei, în afară de a le minimaliza efortul ? Dar nu ești obligat să te uiți la așa ceva și nici să citești comentariul meu. Toate cele bune…
Normal ca nu stii si asta pentru ca nu m-am atacat de loc. Imi pare rau daca ti-am facut impresia asta. Am raspuns poate prea concis, daca ai crezut ca m-am atacat, dar zau ca nu. Acelasi lucru pot sa zica si cei iubitori de manele, ca sunt unii care nu inteleg ce inseamna muzica buna… dar si aici, gusturile sunt cele care hotarasc ce e muzica buna sau ce nu. Si nu stiu pe cine am ofensat si de ce, daca am scris ca mie nu-mi plac manelele si fimele indiene !? Si de ce ar trebui sa comentez “pozitiv” la ceva care nu-mi place ? Eu am facut doar un comentariu, nu am jignit pe nimeni nici macar studiourile de filme indiene ! 😛 Nu, nu sunt critic de filme, dar consider ca sunt in stare sa fac deosebire intre un film de calitate care imi place sau de unul care nu-mi place. Pentru mine nu exista film “varza”, ci un film mai putin bun decat altul. Si iar amesteci respectul pentru cei care fac pentru noi ceva bun (si care la mine a ramas la acelasi nivel inalt) cu diferenta de gusturi in materie de filme, care nu au absolut nici o legatura cu cei care fac pentru noi ceva bun… !!! Adica nu ei fac filmele, asta iti spun ca sa intelegi despre ce vorbesc. Adica tu chiar ai crezut ca daca eu nu pot sa sufar filmele indiene oricare ar fi ele, inseamna ca eu minimalizez efortul adminului si al echipei lui ? Ma dezamagesti. Si ce, ar trebui sa fac pentru ei in afara de sa le multumesc ? Sa-mi fie pe plac ceva care nu mi-e pe plac, ceva cu care nu am nici o legatura, nu de educatie si nu de cultura ? Vorbesc de filmele indiene sau de manele acum… sa nu incepi sa intelegi altceva. Sunt o multime de filme pe care le-am apreciat si mi-au placut foarte mult, care cantaresc mult mai mult decat cantitatea de cele care nu mi-au placut si n-o sa-mi placa niciodata. Stiu ca asta nu intereseaza pe nimeni, dar nici discursul tau nu o sa ma ajute la gust 😛 Sorry ! Si da… toate cele bune, la filme mai ales… 😀
Whow, chiar că te-ai atacat !!! O zi faină să ai.
Desene animate, comedie … in 2 cuvinte “Laleaua Neagra” 🙂
8
Eu unu nu suport filmele indiene ,adica film mai mult e video music in fine ,dar filmul asta chiar iti captează atenția
E un film f bun facut de Bollywood ,e ff interesant si acea indianca ffff sexi:))))),chiar sunt curios la partea a doua cum va fi ,nota 7,50 internațional ,si 10 ptr cel mai bun film din India …..hei fetele Facebokul meu e Aqua di gio baggio dk va plac indieni:)))
Nota 7,7
film de vazut !
nu prea comentez filmele ,de obicei dau doar o nota ca cineva oricine sa isi poate face o idee..oricum ar fi parerea despre un film va fi mereu impartita!
fara dans si muzica nu ar fi fost un film indian .. nu sunt amator de genul dar recunosc ca toate elementele s-au combinat perfect ( actiunea-dansul-muzica-actorii-morala ) pt prima data spun ca mi-a placut cu adevarat un fil indian nu Felicitari India Felicitari Admin pentru site si iti spun dupa ce am vizitat si vazut munca care o depun majoritatea colegilor tai pot spune ca esti pe podium ..super-site in orice domeniu incepand cu “asistentza clienti ” :)) filme bune, nu publicitati si seriozitate, se vede ca pui pasiune in acest site si ca faci tot ce poti ca sa fie bine! o seara buna Admin si vizionare placuta tuturor!
Bollywood? Neah, exclus din start.
ft.bun 10
FOARTE BUN FILMUL !!! ABIA ASTEPT PARTEA A DOUA ! STIE CINEVA CAND VA FI ?!!!
Este superb filmul , chiar SUPERB SUPERB !!!
Nu trebuie sa iti placa filmele indiene ca sa adori acest film !
Cei care au scris ca nu e fain acest film sau ca e o porcarie , ori sunt nebuni , ori sunt nebuni :)))
Nota 1000000000000000000000000000000 !!!!
nu stiu voua, dar mie ceea ce mi-a placut din film a fost muzica. 😀
un film foarte frumos! bravo admin nota 10!!! cand o sa apara si partea a2a?
nu le am eu cu filmele indiene, dar acest film merita vizionat am stat cu sufletul la gura pe toata durata filmului….. bv admin superb filmul!!!
frumos filmul dar sfarsiul varza exista partea a 2 ?
Foarte bun,nota 10
Cand apare pe syte si partea a 2 a ? Este aparuta pe net dar fara subtitrare